Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Foc sub «Scaunul» Mitropolitului Vladimir

Foc sub «Scaunul» Mitropolitului Vladimir

Vizita la Moscova a lui Victor Şelin, preşedintele stângii social-democrate de la Chişinău, a pus pe jar Mitropolia Moldovei. Amintim aici că acum trei zile, PSD difuza un comunicat de presă prin care anunţa că liderul său a plecat la Moscova pentru mai multe întâlniri la Patriarhia Rusă. Şelin se arătase nemulţumit faţă de Mitropolitul Vladimir şi îl acuza că «nu şi-a onorat responsabilităţile de consolidare a creştinilor» şi prin asta a admis votarea de către legislativul de la Chişinău a Legii (anticreştine) privind egalitatea şanselor. În opinia PSD, Mitropolitul «a reacţionat inadecvat» la solicitarea mai multor «creştini, membri PSD» şi a lăsat ca lucrurile să evoluieze de la sine. «Indiferenţa Mitropolitului Moldovei faţă de protecţia moralităţii spirituale ortodoxe pune la îndoială demnitatea şi statutul de părinte spiritual al Ortodoxiei din Moldova», – spunea comunicatul. Altfel-zic, Şelin a mers la Moscova să ceară demisia Întâistătătorului Bisericii Ruse din Moldova. Deşi PSD nu a dat un comunicat de presă şi după revenirea lui Şelin din Rusia, evoluţiile arată că acesta a reuşit să întărâte spiritele în mediul sinodal (posibil şi politic) de la Moscova, dacă ieri, în grabă, Mitropolitul a adunat în şedinţă preoţi-delegaţi din mai multe zone ale R. Moldova, iar un «grup de iniţiativă», în frunte cu preotul ….Valuţă, convocat şi acesta în fugă, a organizat un briefind de presă în care a anunţat despre pericolele de subminare a Mitropolitului Vladimir. Potrivit comunicatului difuzat de ei, «Mitropolitul Vladimir a devenit ţinta unor atacuri nemeritate… şi ameninţări cu adresări către Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii, pentru a-l destitui din scaun şi a cere un nou Ierarh». Grupul de iniţiativă a calificat situaţia drept «provocare», cu scop de «destabilizeze pe ansamblu a unităţii şi păcii din sînul Bisericii – lucru extrem de dorit de către duşmanii ei», a anunţat … Valuţă, refuzând, însă, să dea nume.

P.S. Faptul că Mitropolitul Vladimir este ameninţat de pericolul demiterii nu e nou. Intenţia de a-l substitui în Scaun pe Vladimir a existat încă anul trecut şi se pregătea să aibă loc cu ocazia primei sale vizite în R. Moldova a Patriarhul Kirill. Deşi lucrurile nu au fost făcute publice, se ştie că clerul s-a opus, împotrivindu-se candidaturii «noului stăpîn», care, s-a vehiculat că era cea a Episcopului de Edineţ şi Briceni, Nicodim. Patriarhul a plecat de la Chişinău cam mâhnit, deşi a fost primit cu mari onoruri la toate nivelurile. Demisia nu s-a întâmplat, dar, probabil, nici nu a fost eliminată din planurile Patriarhului Kirill, care preconizezaă să mai ajungă a doua oară la Chişinău până la sfârşitul verii.